Archive for septembrie 2010

O curioasa conexiune

Absolut intamplator, azi dimineata, citeam interviul cu Alber Elbaz, din seria „The Future Of Fashion” de pe style.com. Elbaz este un personaj aparte, de mare talent, si de o modestie cum rar intalnesti in universul modei contemporane. Daca rochiile Chanel, Dior sau Gaultier se bucura de o aura din ce in ce mai glossy si mai usor de digerat, nu acelasi lucru s-ar putea spune despre creatiile Lanvin. Asa cum se poate vedea in orice interviu cu Elbaz, in alura costumelor sale, in conturul siluetelor si atmosfera care le invaluie, casa Lanvin mizeaza pe modernitate uzand de tehnicile traditionale.

Apoi, tot azi, vad ca urmeaza o colaborare intre Lanvin si grupul H&M. Colectia Lanvin for H&M va fi lansata in 200 de magazine H&M din intreaga lume, pe 23 noiembrie. Cei de la H&M au mai colaborat cu designeri celebri ca Lagerfeld, Matthew Williamson, Sonia Rykiel,V&R etc. Si cred ca acesta este un lucru bun, corelat cu dinamica si filosofia modei in sec. XXI.

ads_Lanvin versus H&M

Dar, nu stiu de ce, o posibila conexiune intre H&M – casa Lanvin, nu mi-ar fi trecut vreodata prin cap! Probabil din cauza ca, Lanvin are pentru mine o aura cu totul speciala (ceva care nu se compara cu nimic, ca rochia asimetrica pe care a purtat-o Tilda Swinton la Oscar) – something for the happy few. Ei bine, cum poti traduce treaba asta intr-o colectie pentru mase?

Deci, domnule Elbaz, va admir enorm, dar cred ca acest lucru nu va fi usor. Asta da provocare!

Britain’s Got Talent!

I like this guy!

I like this guy!

Martin Margiela…reloaded

Si eu, ca toata lumea (in ultima vreme), sunt (de multa vreme si inca) fascinata de creatiile MMM. De aceea am considerat important sa vizitez expozitia aniversara 20 Maison Martin Margiela, ultima data afisata in Londra, la Somerset House. Si pot spune ca a meritat „deranjul”… Asta, din mai multe motive, pe care le voi insira aici.

spatiu alernativ

spatiu alternativ MMM

O data, m-am convins ca, in zilele noastre, MMM e un brand ca oricare altul de pe piata de consum a modei (oricum, a fost achizitionat de Diesel). Ceea ce nu este un lucru rau, daca nu ar exista intregul balast comercial, descris de albul excesiv si puzderia de manechine de atelier care completeaza peisajul. Am senzatia ca publicul de azi, mare amator de Margiela, ramane doar cu imaginea schematizata si superficiala, corespunzatoare ambalajului comercial. Pe urma, au trecut 20 de ani de la lansarea ciudatului si avangardistului designer. Deconstructivismul avangardei artistice a anilor 80 (Margiela, Kawakubo, Helmut Lang, Demeulemeester) a ajuns o chestiune de mainstream azi. In contextul  designului vestimentar contemporan nu mai este nici nou, nici suficient.

Dar nu intentionez sa critic aceasta expozitie. Voiam doar sa delimitez orientarile „trendy” de valorile strict profesionale. Pentru ca toate aceste creatii au in primul rand o puternica incarcatura artistica la nivel plastic si conceptual, ilustreaza cateva experimente creative la limita, care ar merita inspectate de orice designer-to-be.

cateva experimente a la Margiela

cateva experimente a la Margiela

Adasar, expozitia si-a facut treaba cum se cuvine, afisand elementele forte din atelierul Martin Margiela. Organizata pe mai multe sectiuni: „Tailoring/Shoulders”, „Incognito”, „Assemblage”, „Flat Garments”, „Trompe L’Oeil”, „Replica” etc. a reusit sa surprinda modul in care designerul abordeaza costumul si moda, problematizand aparentele vestimentare. Au meritat inspectate constructiile umerilor, variatiunile de tabi shoes, hainele plate, colectia artizanala, inversiunile pe scara de marimi (XXXL versus „A Doll’s Wardrobe”), siluetele…

Constructiile/deconstructiile costumului, solutiile vestimentare alternative, raportul intre bi si tridimensional, artificiile de trompe l’oeil, decontextualizarea si recontextualizarea pieselor vestimentare de baza, toate presupun o investigare serioasa a anatomiei hainei, si constituie provocari inevitabile in munca oricarui designer pasionat. Din acest punct de vedere cazul Margiela ramane unul exemplar. Si tot acesta este si motivul principal pentru care merita vazuta o expozitie Maison Martin Margiela!