Posts Tagged ‘Rodarte’
Cum? Prin invaluire.
Recunosc, nimic nu se compara cu un o haina bine drapata. In vreme ce toata lumea se straduieste sa felieze materialele in fel si chip, sa coase fermoare si sa monteze maneci, exista cateva spirite luminate care mediteaza asupra tuseului si caderii stofelor pe corp.
In fine, nu se stie precis daca e meditatie, joaca, experiment, sau stiinta pura… sau toate la un loc. Moda poate fi tratata in fel si chip, et voila! cateva abordari „prin invaluire”.
*daca n-ai idee ce sa faci cu un morman de saluri si esarfe, cu o haina prea larga sau cu un poncho vechi, mai da-le o sansa si drapeaza-le cumva! Poate iesi ceva interesant.
Benzi, fasii, bandaje, si spatiul dintre
A fost odata ca niciodata, inainte de inceputurile modei si a spectacolelor de catwalk, inainte ca hainele sa fie cusute, intarite, preformate si cambrate, era o vreme cand oamenii se infasurau pur si simplu in material. Aceasta tehnica se cheama drapare, iar inainte de drapare , era doar infasurarea sau bandajarea. Bandajarea perfecta, din cap pana-n picioare, era rezervata defunctilor, pentru ca nicun om viu nu ar fi putut umbla, respira sau dansa astfel impachetat.
De atunci a trecut ceva vreme, s-a inventat elastanul, si iata ca benzile se poarta din nou. Inchipuiti-va, bandajele au devenit must-have! Se poarta asamblate sau incrucisate, in chip de topuri, rochii, cizme, costume de baie. Dar, pana la urma, ce poate fi atat de intrigant la o banda?
Intrebati-i pe Herve Leger (un guru al bandajului), pe Azzedine Alaia, Nicolas Ghesquiere, sau cel mai bine, pe fetele de la Rodarte.
Credeti in (r)evolutia vestimentara? In primitivism, calcule si matematici, traditie, tansgresiune sau stupiditate? Pentru ca oricare poate functiona la fel de bine, desigur, intr-un sistem coerent. Prin infinitele-i tehnici si variatiuni, bandajarea poate oferi cateva solutii interesante si creative.
Puteti folosi cateva benzi rigide sau elastice, va puteti bandaja piciorul ranit in turcoaz, puteti incerca un bandaj pentru cap daca va amintiti de primele colectii Alexander McQueen, orice, orice. O infasurare foarte stransa care modeleaza trupul, bandajul lejer si asimetric ca un drapaj, benzile decorative care functioneaza pe post de trompe l’oeil sau de second skin. Ah, si chiar mai mult de atat …
Luminite
Colectia Rodarte Toamna/ Iarna 2010, pe langa binecunoscutul stil al surorilor Mulleavy, ne readuce in atentie un aspect important din evolutia vestimentatiei contemporane- pe cat de simplu pe atat de surprinzator. Pantofii creati special de Nicholas Kirkwood pentru Rodarte, cu luminite implantate in tocurile elegante, care se aprind in vreme ce pasesti, reusesc sa imbine notiunea de 1st class design cu aceea nota de umor, care, dupa parerea mea, astazi este imperios necesara.
Bun, acum ce trebuie sa retinem de aici? Daca suntem intr-atat de obsedati de moda, putem ori sa achizitionam o pereche de pantofiori magici de la Rodarte ( dar asta ne va costa scump), ori sa ne intoarcem la vechii L.A. Gears, care faceau furori prin anii 90, introducand pentru prima oara conceptul led-urilor rosii inserate in talpa pantofilor sport.
Iar daca nu suntem fashion victims, dar destul de curiosi in ceea ce priveste vestimentarea, inovatia si tot ce se intampla in general, tot putem ramane cu ceva. Moda ia adesea o turnura comica, sau puerila, dar pana la urma e vorba despre un fapt simplu si firesc- un om paseste! Si vrea sa fie observat! Nu despre asta vorbeste intotdeauna moda, si intreaga cultura in care traim? Toti ne simtim amenintati de cel mai mare pericol- acela de a ramane in anonimat. Asta imi aminteste de celebrul videoclip „Billie Jean” al lui Michael Jackson. Numai ca acolo, la fiecare pas, se lumina o dala sau o treapta. Aici „se aprinde” un obiect vestimentar, si prin extensie, un personaj.
Si acesta este, in esenta, rolul designului, care nu trebuie sa fie numai „bun” si „functional”, dar mai ales, emotionant. Pana la urma totul se rezuma la acelasi lucru- la magia clipei si la autenticitatea prezentei.